Când portocalele sunt mai scumpe decât cartofii, noi am ales varianta de lux (ca întotdeauna), portocalele. Câti romani ar fi visat înainte de 89 că vor avea acces la fructe de “lux” ? Nu prea multi, acum avem cu prisosintă! Doar cei de sus. Sau cei de jos? Nici gând! Cei din urma vor fi mereu cei ce vor cădea în prima linie, și nu au înțeles. Probabil nici nu vor înțelege prea curând. Sunt atât de ocupați cu supraviețuirea, cu bocetele și durerile lor încât au uitat de durerile copiilor lor, iar diferența de evoluție pe care natura le-a adus-o de-a lungul timpului a fost anulată, printr-o scrâșnire de dinți și o “umedă” privire,…a altei maimuțe de mare. Un pic de demnitate…și poate un pic de stimă, totul s-a frânt! In numai 20 de ani, cu 2 mai mult decât maturitatea.
Pe alei înguste, agale, plimbări pe tocuri prin livada portocalifera. Aroma fructelor a îmbiat românii, ademenirea lor a fost ușoară. Augusta ființă de Plescoi cu zambet mare și decolteu pân’ la buric a îngenunchiat o hoardă, una de maneliști, aflați la un grătar, iar între mici, li s-a oferit și “mari”, de multe feluri, dar toate sunt descrise prin “mari lipsuri” pentru noi și mari “succesuri” pentru ei.
Când prostul învinge natura și natura (umană) nu îl contrazice. Inteligența naturii umane atinge culmi…de suportabilitate. Limitele ei sunt mari, încape multa decenta, demnitate și alte virtuți umane însa, încape și mai multă decădere decât și-ar putea închipui și o maimuță în peak de evoluție.
Un ultim gând și o curiozitate. Oare cât de mult am întins noi ca nație limitele ‘intelectuale” ale naturii umane?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu